Dimineață pe Armenească

Ceața mușcă din case.
Strada — o riglă ruptă.
Trecătorii — păpuși negre, decupate prost.

Un camion tușește în diagonală.
Un băiat flutură covrigi fierbinți
ca niște luni mici rumenite în orbită.

Calc pe asfaltul moale —
Bucureștiul respiră sacadat,
un animal fără blană,
pierde lumină pe la încheieturi.

Azi e 1 decembrie și nu ninge.
Cerul: hârtie de ziar udă.
Iarna stă la colț, rușinată,
cu mâinile în buzunare.

Merg.
Și cu fiecare pas scriu orașul din nou —
mai strâmb, mai viu,
mai al meu.